Midiile sunt plăcerea mea nevinovată atunci când vine vorba de mâncare. Aș mânca în fiecare zi câte o porție și nu cred că m-aș sătura. Când locuiam în Timișoara erau puține locuri în care găseai midii proaspete să cumperi. Pe atunci, ca să fiu sinceră, nici nu mă gândeam să le gătesc acasă, credeam că este complicat să le gătesti. Când ne-am mutat la București și am început să fac cumpărăturile la piața Obor, am ajuns să le gătesc acasă. Acolo, vedeam de fiecare dată scoici proaspete, iar într-una din zile m-am gândit, să încerc să le gătesc.
Mi-au ieșit foarte bune și de atunci, ori de câte ori am ocazia, gătesc o porție de scoici, pentru mine și fetița mea careia ii plac la fel de mult ca si mie. De această dată, am ales să gătesc unele cu sos alb.
Pentru această rețeta am folosit:
- O ceapă
- 400 de gr de midii
- 4-5 căței de usturoi
- 150 ml de vin
- 150 ml de smântână
- Fenicul un pumn feliat
- Sare &piper
- 3-4 linguri de sos de stridii
- 50 gr de unt
- 2 linguri de ulei
- 1 legătură de coriandru
De preparat se prepară foarte ușor. Într-o oală, pune ulei prima dată și apoi adaugă untul. Se pune puțin ulei înainte, pentru că acesta ajută untul să nu se ardă. Când untul s-a topit, adaugă pe rând usturoiul, ceapa și feniculul. După câteva minute adaugă midiile, vinul și sarea. Se pune un capac peste oală și se lasă cam 10 minute la fiert. Știi că midiile sunt gata atunci când ele se desfac.
Când s-au desfăcut midiile, adaugă smantâna. Mai lasă-le la fiert pentru încă 7-10 minute. La final adaugă după gust sare și piper. Când așezi totul în farfurie, adaugă niște coriandru proaspăt atât pentru decor dar mai ales pentru aromă.
Rețeta se face foarte ușor și este delicioasă dacă îți plac fructele de mare sau middile. Un alt avantaj al acestei rețete este faptul că nu costă foarte mult. Dacă la un restaurant o porție de midii este aproximativ 50 de lei, acasă poți lua un kilogram de midii, care costă 10 lei și dintr-un kilogram poți face 4 porții.
Pe canalul de Youtube de mai jos, găsești și rețeta pas cu pas.