Iubesc combinația dintre brânză și pasta de pesto, atunci când vine vorba de mâncare. De aceea, am încercat această rețeta de brânză de capră în foietaj, cu sos pesto, la care am adăugat și puțin ulei de trufe. Este un fel de mâncare care merge ca un aperitiv sau fel principal, se consumă cald și îți încântă pur și simplu papilele gustative.
Se gătește rapid, în maxim 20 de minute și sper ca acest articol să te convingă, să încerci această rețetă și să îți surprinzi familia sau chiar prietenii, atunci când vin în vizită.
Ce am folosit?
- 250 de gr. de brânză dulce de capră
- două ouă
- 150 gr. de smântână grasă
- 5 foi de foietaj congelate
- 100 gr. de unt (topit)
- 50 gr. sos pesto
- 2 linguri de ulei de trufe
Cum se prepară?
Se ia fiecare foaie din foietaj, pe rând și se unge cu untul topit. Foile se suprapun una peste cealaltă, până când toate foile din pachet sunt folosite.
Brânză de capră se amestecă cu ouăle, smântâna și cu un praf de sare. Compoziția obținută se întinde uniform, cu ajutorul unei spatule pe întreagă suprafață. Foile se rulează apoi și înainte de a fi introduse în cuptor, se ung cu o compoziție formată dintr-un ou bătut amestecat cu puțin lapte.
Se introduce în cuptorul preîncălzit, la 220 de grade, timp de 15-20 minute. Când se scoate foietajul din cuptor, se adaugă sosul pesto și uleiul de trufe de-a lungul ruladei.
Cam asta a fost tot, foietajul a ieșit delicos.