Este weekend, e frig afară, o zi perfectă pentru un mic dejun la pat. Cel puțin eu la asta m-am gândit astăzi, când m-am trezit. Și totuși, ce să fac pentru micul dejun? În loc de o clasică omletă, cu diverse ingrediente, astăzi m-am gândit să încerc o rețetă pe care am văzut-o zilele trecute la PaprikaTv: turțite de porumb, cu ouă posate și avocado.
Ce ai nevoie pentru acest mic dejun?
- o conservă mică de porumb
- două linguri de făină
- două ouă
- sare & piper
- jumate de linguriță de praf de copt
- un fir de ceapă verde
Mod de preparare foarte simplu
Într-un vas, bate cele două ouă, ca pentru omletă. Adaugă porumbul din conservă, urmat de ceapă verde tocată mărunt. Sare și piper se pune după gust. Este momentul să adăugăm praful de copt și cele două linguri de făină. Amestecă compoziția până când se omogenizează.
Într-o tigaie, încinge ulei de floarea soarelui. Când acesta este încins, cu ajutorul unei linguri, pune în tigaie compoziția și lasă turtițele la prăjit pentru câteva minute pe o parte și pe alta, până se rumenesc.
Micul nostru dejun
Eu am ales să servesc turtițele cu ouă posate (găsești rețeta aici) și cu jumătate de avocado zdrobit puțin, amestecat cu sare, suc de lămâie și ulei de măsline.
Este o rețetă foarte simplă care se face rapid pentru un mic dejun servit în pat.
Un weekend minunat!